Când înveți programare, indiferent de limbajul folosit, fie el JAVA, SQL, C#, Python, primul lucru ce înveți să îl faci este să codezi simpla sintagma “Hello, World”. Durează câteva minute pentru un succes, tot ce ai nevoie e o idee.
Dar până să ajungi un programator de succes, îți trebuie mult mai mult de atât. O idee nepusă în practică e egală cu 0. La fel este cu celelalte domenii în viață, dacă nu depui efort susținut pe o perioadă lungă de timp, la care se adaugă entuziasm, atunci, felicitări, ești un amator.
Scriu toate astea pentru că mie îmi plac ideile, îmi plac lucrurile noi. Îmi place să încerc diverse lucruri pentru ceva timp până când ajung într-un punct în care găsesc altceva, iar apoi altceva.
Deși, de 5 ani de zile sunt super pasionat de psihologie și îmi place să citesc zilnic materiale corespunzătoare de psihologie și dezvoltare personașă, am tot zis că vreau să am un blog al meu. Mi-a luat 4 ani să lansez un blog gratis pe wordpress, care mi-a luat 5 minute să-l deschid. Pentru că îmi plăcea mai mult fantezia, să am ideea în mintea și imaginația mea, decât să fac ceva concret.
Țin minte momentul în care am lansat primul blog: “opoveste.wordpress”, am facut un anunț, o promisiune. Că într-o lună o să lansez un blog oficial, dar până atunci vreau să-mi formez câteva obiceiuri, precum să scriu constant, câteva principii de marketing, idei generale, teme abordate și așa mai departe. Cunoscându-mă destul de bine, fiind o persoană introspectivă, știu că în 90% din timp planific, îmi imaginez cum o să decurgă anumite situații. Deobicei fac asta în cel mai optimist mod posibil, fără a lua în calcul aspectele reale ale situațiilor.
Nu a fost o lună, au fost 10. Timp în care am scris, dar nu am încercat niciodată să duc lucrurile la un alt nivel.
După o vară ratată în SUA, în care am avut parte de experiențe care mai de care mai neplăcute, în ciuda eforturilor mele de a îndrepta situația, am decis să nu mă mai abat de la drumul meu și să fac ceea ce mă pasionează cu adevărat. Pentru că viața mi-a dovedit de nenumărate ori, că odată ce încerci să nu-ți asumi cu adevărat cine ești și să-ți urmezi propriul drum. o să ai parte de lecții dure, care, totuși au scopul de a te repune înapoi pe poziții.
Așadar, despre ceva va fi acest nou blog.
Nu întâmplător am ales titlul.
De ce ego ideal?. Termenul provine din psihanaliza lui Freud, iar pe scurt înseamnă imaginea ideală pe care un individ și-o creează. Cine vrea să devină. Eul perfect în propria imaginație.
Din adolescență, de când mi-am descoperit pasiunea pentru psihologie am fost atras de această idee. Ideea de a deveni altcineva. Și m-am inspirat din filme: Fight Club, Mulholland Drive, mai recent serialul Mr. Robot, sau cărți precum Magicianul sau Alter Ego.
Toate au în comun ideea de a deveni altcineva. A începe o nouă viață.
Așadar, de ce ai nevoie pentru a construi o nouă viață.
1 Viziune
Viziune înseamnă să-ți planifici viitorul și să-ți imaginezi cum ar decurge viața dacă ai urma o anumită cale. O cale a ta. Să-ți imaginezi cum ar decurge evenimentele din viața ta dacă ai lua anumite decizii.
E o calitate extrem de importantă. Te ajută să-ți faci un plan de acțiune și să vezi cum o să decurgă viața ta dacă îți urmărești visurile.
Înșă nu e suficientă. Întrucât, poate rămâne o fantezie, o reverie, o idee. Iar de multe ori, imaginea pe care o ai în mintea ta despre cum o să decurgă viitorul este eronată. Una este să gândești despre cum o să se întâmple o situație, iar alta e să trăiești acea situație.
2 Efortul
Dacă nu vrei să rămâi la stadiul de fantezie, atunci va trebui să depui efort.
Să îți dau un indiciu. Orice om de pe lumea asta își dorește să aibă o viață mai bună, are visuri mărețe crede că merită mai mult. Consideră că este o persoană extraordinară, iar viață este injustă. Că societatea, educația, oamenii, îl invidiază pe el și îi pun bețe în roate. Că are ghinion.
Dar ce a făcut acea persoană ca să își îndeplinească cu adevărat visurile. Poate a încercat. Poate a eșuat. Poate a dat tot ce e mai bun. Apoi văzând că nu merge, a renunțat. Poate a avut perseverență. Dar, a preferat să aleagă calea ușoară când avea o stare neplăcută, iar munca nu îl mai satisfăcea pe momen, a renunțat. Pentru că întotdeauna e mai greu să alegi calea grea, pentru că știi că îți aduce disconfort. Urmărirea visurilor, în ciuda disconfortului, puterea de a renunța la lucrurile care nu sunt necesare, la care se adaugă efort susținut zilnic pe o perioadă susținută de timp este unul din pilonii spre a atinge o viață satisfăcătoare.
Dar nu este singurul. E posibil că și dacă depui tot efortul din lume și faci sacrificii enorme și ești determinat, în continuare, să nu reușești. Pentru că e posibil să fii pe un drum greșit, să faci ceva care nu îți place cu adevărat. Să urmezi o carieră care nu e alegerea ta. Și să renunți la ea din teamă.
3 Entuziasm
Acesta vine din interior. E o forță inconștientă de multe ori care te îndreaptă spre o cale anume. O voce interioară, care te ridică pe culmile munților atunci când o asculți și îi urmezi instinctele, dar cale îti zdruncină realitatea și te face să te simți mizerabil, atunci când ești pe o cale greșită.
Produce energie și te ajută să-ți urmărești visurile și scopurile. Și te recompensează de fiecare dată, când faci ceva pentru binele tău. Te ajută să treci peste orice obstacol.
O viziune+efort-va fi aievea fără un scop suprem și fără entuziasm. Îți va aduce progres, dar nicodată satisfacție.
Viziune+entuziasm-îți face aduce plăcere și stări de bine, dar niciodată rezultate. Lipsa de rezultat, îți va agrava starea de bine de moment.
Efort și entuziasm. Te va aduce pe drumul cel bun. Însă o să te lovești de multe probleme pentru că nu ai o strategie, un plan. Și o să faci aceleași erori repetate.
Atunci ce se întâmplă, când le ai pe toate 3.
Ai entuziasm- un scop suprem care știi că te va împinge întotdeauna din interior spre calea dorită.
Viziune-Ești capabil să ai o strategie, să-ți planifici propriile acțiuni.
Ești dispus să depui efort pentru ați atinge scopul și a avea rezultate.
În aceste condiții, nimeni și nimic nu te poate opri?
Fals.
Sunt anumite variabile, anumite trăsături care îți măresc șansa de a atinge succesul. Dar niciodată nu poți ghici viitorul sau ce o să se întâmple.
Atunci, ce îți rămâne să faci, să riști tot confortul pe care îl ai, să încerci să schimbi multe aspecte din viața ta pentru un vis. Unul, a cărui flacără de abia pâlpâie. Se merită să faci așa ceva?
Nu e mai ușpr să lași lucrurile așa cum sunt, să-ți vezi de viața ta, să rămâi un mediocru, pe principiul lăsa bă că merge și așa.
Aici, fiecare personă ia decizia singur. De asta sunt mulți oameni mediocrii și foarte puțini extraordinari și excepționali.
Așa că gândește-te bine, ce vrei să faci, din ce categorie faci parte și ce ești dispus să faci ca să-ți urmărești alegerea?
Alex Combei
Sunt fascinat de modul cum gindesti.Exprimi cu atita nonsalanta niste adevaruri , incit daca te-as fi citit la 15ani ,cu siguranta astazi eram un foarte bun profesor de sport si nu un absolvent de politehnica mediocru.