In ultimii ani, avem un sistem de invatamant care ne incurajeaza spre perfectiune. Trebuie sa fim perfecti la toate materiile si sa luam note cat mai mari. Ca doar notele reflecta cunostintele noastre nu?
Exista mai multe probleme cu care ne confruntam din cauza asta.
- Nu mai exista diferente intre noi. Profesorii au devenit mult mai indulgenti, comparat cu perioada de dinainte. Din asta rezulta ca noi luam aproximativ aceleasi note mari cam la toate materiile. Singurele materii unde luam note mai mici sunt cele unde dam de profesori mai exigenti.
Sa luam un exemplu: Andrei ia note mari la mai toate materiile, dar la fizica unde este un profesor mai exigent, el are media 6. Asta inseamna ca Andrei este prost la fizica si bun la restul materiilor?
Aceeasi situatie se intampla si cu colegii lui care in medie, iau note mici la fizica si mari la restul. Cu alte cuvinte, nu mai conteaza cat de bun este un elev la o materie, conteaza cat de exigent este profesorul, ceea ce elimina orice diferentiere intre noi.
2. Nu stim la ce suntem buni. Notele, cu siguranta nu reflecta la ce suntem buni. Daca ar fi sa ne luam dupa notele scolare, vorbesc de cele din I-XII, ar rezulta ca noi suntem buni la toate materiile. Din pacate, un Leonardo Da Vinci al zilelor de azi este mai greu sa existe. Nu zic ca nu poti fi bun in mai multe domenii in ziua de azi. Dar sa fi excelent in mai multe domenii este mai complicat, pentru ca nu ai timp fizic.
Cand am facut Karate in liceu, Senseiul meu, Dan, imi zicea ca este nevoie de 10000 de ore de practica pentru a deveni maestru intr-o tehnica.
3. Cel mai periculos mi se pare felul in care ne face sa gandim despre noi insine. Aici, o sa revin la tema acestui articol. Cand eram in scoala primara, aproape toti colegii, aveam A la toate materiile. Daca luai un B, erai considerat un prost.
Obisnuit doar cu notele de A din scoala primara, in clasa a V-a, am dat o lucrare la istorie si tin minte ca am luat nota -4. Inevitabil, am izbucnit in plans, foarte mirat de faptul ca eu, copilul exceptional si perfect am luat o nota ce nu este la nivelul standardelor mele. Norocul a fost ca am niste parinti indulgenti si cu capul pe umeri care inteleg superficialitatea notelor scolare.
Am avut un caz la mine in liceu in care o fata, olimpica la limba romana nu a reusit sa ia nici un pemiu la faza nationala. Parintii, niste academicieni respectati, nu au putut concepe faptul ca odrasla lor nu este prima din tara la limba romana. Au terorizat-o, au criticat-o si-au proiectat propriile aspiratii pana saraca nu a mai rezistat psihologic. S-a aruncat de la balcon.
Cam atat de departe ne poate duce nevoie de perfectiune si de a fi tot timpul primii.
Cel mai grav este ca nevoia de perfectiune este transmisa si in alte domenii, nu doar la cel scolar. De exemplu, cand inviti o fata pentru prima oara in oras, exista posibilitatea sa te refuze. Poate nu ii place fata ta sau poate are sau ii place de altcineva, poate ia murit pisica azi si e in doliu. Motive pot fi multe.
Alt exemplu sa zicem ca te apuci de un nou hobby. Vrei sa devii scriitor sau sa alergi la maraton. La inceput nu vei fi bun, asta e. Daca nu ai mai alergat de mult timp, dupa 1-2 km o sa ti se taie respiratia si o sa cazi la pamant. Orice ai incerca sa faci la inceput o sa fi maxim mediocru.
“Nu am gresit, doar am gasit 10000 de moduri care nu functioneaza” Thomas Edison
Asta credea Edison despre esec cand a inventat becul. Daca el credea, ca dupa primele incercari, este un prost si nu o sa reuseasca niciodata, atunci poate si acum traiam in intuneric.
Totul tine de cum percepem esecul. Putem sa credem ca este o cale spre succes. Cu fiecare esec si greseala pe care o facem suntem mai aproape de succes, chiar daca nu constientizam asta pe moment.
Alt aspect important este sa nu il luam personal de genul.
-Sunt prost pentru ca nu am luat nota 10.
-Sunt un imbecil pentru ca nu ma iubeste fata care imi place.
-Sunt o putoare pentru ca stau in casa si nu fac nimic.
-Sunt urat. La ultima poza pe facebook, aveam 58 de like-uri, acum am 19.
Aceasta gandire nu o sa te duca nicaieri. Ba da, o sa te faca sa te simti de rahat si o sa iti scada increderea in sine ceea ce te va face sa incerci cat mai putine lucruri data viitoare. Tot ce trebuie sa faci este sa intelegi ca esecul nu este al tau. Este al actiunilor tale si al obiceiurilor tale de pana acum. Si acestea se pot schimba, nu azi, nu maine, dar in timp. Poate in ani de zile, dar important de retinut este ca se pot si asta e tot ce conteaza.
In final, vreau sa te provoc sa te gandesti: tu cum vezi esecul? Il vezi ca pe o cale de invatare sau ca pe o finalitate. Daca este a doua varianta, este pentru ca asa ai vrea tu sau pentru ca asa te-a obisnuit societatea? Ti se pare util sa crezi ca esecul este un capat de lume si o dezamagire? Nu uita, oricat ai mers pe un drum, ai oricand posibilitatea sa te intorci.
Astept comentarii, aprecieri, critici, orice vreti voi.