Ce o să zică tanti Viorica?

bigstock-outcast-girl-60069143

Cine este tanti Viorica?

O persoană apropiată nouă sau nu, căreia îi place să-și dea cu părerea cu privire la persoana noastră. Dacă eu, Alex, aleg să merg la facultatea de psihologie, tanti Viorica o să-mi spună dacă fac o alegere bună sau nu.

Fie o să zică “nu e bine ce faci, o să-ți ratezi viața! Pe cine ai mai auzit tu Alexandru să meargă la psihologie? O să mori de foame!”

Sau într-o ipostază mai bună: “Bravo Alexandru, ai făcut o alegere extraordinară, am toată încrederea în tine. O să fii cel mai bun psiholog!”

Prima variantă e nașpa, iar a doua e bună, nu?

Logic vorbind, nivelul de expertiză al Vioricăi cu privire la persoana mea este undeva apropiat de 0.

Dar mă afecteză ce zice. Mă face să mă simt bine, dacă zice ceva bun, și viceversa dacă spune ceva neplăcut.

Indiferent ce zice Viorica, e posibil să aibă dreptate.

Dar, în viața reală nu există doar o Viorica, există nenumărate voci, de la străini, colegi de muncă, profesori, familie, prieteni, iubiți, iubite, cărora le place să-ți zică ce e bine și ce nu e.

Poate au dreptate, poate nu. Tu de cine ar trebui să asculți?

Adevărul e că oamenilor le place să judece și să-și dea cu părerea instinctiv, natural, fără a se gândi dacă au dreptate sau nu sau dacă sfatul lor face un bine.

Problema intervine, atunci când tu renunți la ideile și la visurile tale din teama de a fi judecat. Atunci când prezența Vioricăi în viața este mai importantă decât visurile tale. Când preferi să nu faci ceva, chiar dacă este ceva ce îți dorești, din frică de judecată.

Este un obicei extrem de nesănătos, însă mulți dintre noi, îl avem într-o oarecare măsură.

Când eram la sfârșitul generalei și la începutul liceului puneam preț aproape pe fiecare lucru care mi-l ziceau colegii, profesorii. Avem deseori conflicte fără nici o intenție de a le genera, unele persoane mă luau la mișto, iar eu eram foarte afectat de asta.

Dacă mă insulta cineva, ajungeam seara acasă, nu puteam să adorm ușor. Deoarece de fiecare dată, mă gândeam ce a zis persoana respectivă despre mine. Chiar dacă știam că nu are dreptate, tot mă deranja într-o oarecare măsură.

Prin liceu am luat mai multe decizii bune sau mai puțin bune, prin care să-mi demonstrez mie, că sunt o persoană autentică. Culmea, a trebuit să fac o grămădă de schimbări ca să demonstrez că sunt eu însumi.

Vreau să-ți povestesc despre cum am fumat prima țigară.

Mi-am luat un pachet de țigări de la magazin. M-am dus singur undeva la 11 noaptea, într-un părculeț din apropiere. Și am încercat să-mi aprind o țigară. Însă, deși eram la o distanță de cel puțin 20-30m de cele mai apropiate persoane de lângă mine, eram într-un fel paranoic. Aveam un sentiment că unor străini le păsa ce face un alt străin la 20m distanță. Așa că m-am ridicat, m-am dus în spatele unei dube, m-am asigurat că nu e absolut nimeni în jur și acolo mi-am aprins prima țigară.

Sunt multe astfel de povești care m-au bântuit toată viața. Ce o să spună ceilalți despre mine? Problema e că de multe ori aceste temeri sunt inconștiente.

Printr-o analiză, o să încerc să relatez posibile cauze pentru apariția fricii de judecată.

1 Creierul nu s-a dezvoltat corespunzător dea lungul timpului

Creierul nostru se dezvoltă în timp. Deși, creierul uman este cel mai puternic dintre toate speciile, are și el limitele lui. Câteodată, descoperirile și evoluția speciei umane a fost prea rapidă, creierul neputând să aibă același ritm al evoluției.

Explicând teoria, în trecut, până la apariția orașelor și așezărilor stabile, oamenii erau nomazi, funcționau în grupuri, iar singura lor metodă de hrană era vânatul, asta până la apariția agriculturii.

Dacă cineva se credea șmecher și zicea că nu are chef să vâneze. “Mie îmi place să stau la Soare și să beau bere, aviz- berea nu era inventată pe vremea aia”, urmau 2 consecințe, fie alungat din trib, iar șansele de supraviețuire de unul singur, erau minime. A doua să fie omorât. Care din nou, nu este o cale de perpetuare a speciei. Așa că creierul nostru a fost modelat, astfel încât să nu se abată de la norme.

2 Vorba din popor.

Nu pot să-mi dau seama de unde provin aceste învățăminte. Dar sunt multe persoane care le cunosc personal, mai ales în România, care au această teamă de a se exprima, de teamă de a nu deranja, de teamă să nu îi creeze vreo problemă oricărei alte ființe umane. În condițiile acestea, persoanele în cauză sunt ușor de exploatat, pentru că niciodată nu o să poată să-și ceară cu adevărat drepturile și ceea ce merită de frică că o să stânjenească pe cineva.

3 Comunismul.

Prezența comunismului în România pentru o perioadă de 52 de ani(1947-1989) a lăsat multe răni adânci din mai multe puncte de vedere. Cu siguranță anumite principii comuniste, precum interzicerea libertății de exprimare într-o mare măsură, precum și inducerea sentimentului de turmă, de egalitate forțată între semeni, a dus la apariția unei temeri la nivel național cu privire la judecată. Suntem considerați o țară în tranziție în momentul de față, iar multe principii comuniste încă ne guvernează.

Sunt cu siguranță mai mulți factori implicați la mijloc, însă important acum e să ne concentrăm pe soluții.

Să vedem beneficiile unei exprimări libere, fără teamă de judecată.

Să ne uităm din nou în istorie. Ce s-ar fi întâmplat dacă nimeni nu ar fi încercat să facă nimic ieșit din comun din teamă că alți oameni o să-l considere nebun.

Am mai avea acum mașini, submarine, avioane și toate invențiile care au existat dea lungul timpului și o să existe în continuare?

Giordano Bruno, Galileo Galilei, Nicolaus Copernicus, toți au încercat să demonstreze câteva principii universale printre care că Pământul se învârte în jurul Soarelui sau că Pământul are formă sferică, nu rectangulară.

Ce s-a întâmplat cu ei?

Fie au fost arși de vii sau trimiși în arest pentru tot restul vieții.

De ce?

Pentru că au încălcat anumite ideologii religioase de la acea vreme.

Dacă ne uităm în istorie, astfel de asupriri au fost mai tot timpul prezente sub diverse forme.

Acum, lumea a devenit mai tolerantă, însă la nivel de societate au rămas aceleași idei despre uniformizare, care ne taie elanul când încercăm să ne exprimăm diferit.

Dar, pentru a oferi valoarea, pentru a fi integri, trebuie să lăsam la o parte toate aceste frici. Pentru că odată ce ne exprimăm autentic, ceilalți nu numai că nu ne vor critica, chiar dacă o vor face, nu va mai conta pentru noi. Ci, atunci putem deveni niște exemple pentru ei.

Atunci, este momentul în care începem să avem putere. Putere interioară.

Iar, asta este una dintre cele mai puternice forțe din univers.

Dar ca să obținem această putere, trebuie să trecem peste disconfortul acestei temeri. Trebuie să depășim frica de judecata celorlalți.

Alex Combei

 

 

Facebook Comments Box

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *